Cererea și oferta

Cererea și oferta este un model economic din teoria economică dezvoltat de Antoine Augustin Cournot, publicat în 1838. În 1868 Alfred Marshall a încercat să utilizeze acest model pentru a explica economiile competitive și a face predicții asupra prețului și a cantității de bunuri produse.

Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pietei, adică prin vânzare-cumpărare. Cererea are drept suport puterea de cumpărare a oamenilor; de aceea, ea exprimă , în același timp, cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un moment dar, la prețurile existente, considerând date veniturile și preferințele cumpărătorilor. Cererea poate fi

• individuală, adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul;
• totală, adică din partea tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respectiv;
• agregată sau globală care exprimă ansamblul cererii din partea tuturor cumpărătorilor și la toate bunurile și serviciile existente; aceasta se exprimă în forma bănească, fiind astfel posibile măsurarea și compararea.

Cererea, ca volum, structura și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o perioadă sau alta, având, deci, un caracter dinamic. Principalii factori de care depinde dinamica cererii sunt: nevoile, venitul si prețul. Relația dintre cheltuielile de consum și venit a fost analizată în sec al XIX-lea pentru prima dată, de către E.Engel și poartă denumirea de "curba lui Engel". Cercetând bugetele de familie din mai multe țări, acesta a desprins concluzia potrivit căreia importanța relativă a diferitelor cheltuieli de consum în raport cu venitul se modifică diferit. Astfel, s-a observat, că atunci când venitul crește, ponderea cheltuielilor pentru alimente scade, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și locuință este relativ constantă, iar ponderea cheltuielilor pentru servicii (educație, cultură etc.) crește. Cererea se află în raport invers proporțional fata de preț: când prețul crește, cererea scade, deoarece la un venit dat posibilitatea de cumpărare se micșorează; când prețul scade, cererea crește.

Legea cererii exprimă relația dintre cerere și preț, în cadrul căreia cererea evolueză în sens invers față de preț.

Oferta elastică[modificare | modificare sursă]

Se manifestă atunci când modificarea procentuală a ofertei o depășește pe cea a prețului. De exemplu, dacă prețul crește cu 10%, oferta sporește cu mai mult de 10%.

Elasticitatea ofertei se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticității care exprimă gradul modificării ofertei în funcție de schimbarea prețului:

unde:

Keo/p - coeficientul de elasticitate a ofertei funcție de preț;

ΔO - variația ofertei unui bun economic;

ΔP - variația prețului unui bun economic;

O₁ - oferta la nivelul curent;

O₀ - oferta la nivelul de bază;

P₁ - prețul la nivelul curent;

Alocarea bunurilor rare

Economia generală cercetează alocarea resurselor (bunurilor economice) și a factorilor de producție care servesc la îndeplinirea dorințelor umane. Punctul de plecare este supoziția fundamentală rarității, aceea că bunurile și resursele sunt mărginite, iar oamenii sunt nevoiți să aleagă una din diferitele posibilități de folosire sau de consum (principiul economic). Raritatea înseamnă că alegerea unei posibilități de folosire a resurselor exclude alte posibilități. Economiștii denumesc aceasta prin costuri de oportunitate. Supunerea la vot de către indivizi sau grupuri a unei decizii are o însemnătate centrală în economie. Economiștii pornesc de la faptul că stimulii, preferințele și utilitatea determină luarea anumitor decizii.

Domenii de cercetare
În cadrul economiei generale sunt cercetate conexiunile și procesele microeconomice și macroeconomice. Preocupările de bază sunt comerțul, alocarea resurselor, motive ale bunăstării, configurația producției, împărțirea bunăstării într-o societate, cauzele crizelor economice, dar și teme înrudite cum ar fi finanțele, taxele, munca, șomajul, dreptul, sărăcia sau protecția mediului;

Modele ale „actorului ideal“
În cadrul economiei generale se operează frecvent cu supoziția model, homo oeconomicus, după care omul negociază rațional, pentru a-și maximiza starea materială. Acest model pare a fi suficient pentru multe cercetări, deoarece egalizează preferințele iraționale ale anumitor indivizi. Metodele de cercetare mai noi lărgesc în mod crescător supozițiile și implică un comportament irațional în modelele de gândire ale economiei care studiază comportamentul economic, cum ar fi teoria jocului. Unii cercetători au primit deja Premiul Nobel acest tip de cercetări. Alt modele sunt luate în considerare și anume cel al actorului cu comportament oportunist (opportunism, Williamson) care acționează într-un mod egoist, cu viclenie și subterfugii și cel al actorului cu capacități cognitive limitate (bounded rationality, Simon), model al rațiunii umane îngrădite.

Asemenea atribute umane sunt luate în considerare în noua economie instituțională.

Instrumente ale economiei generale

Modelele matematice joacă un rol considerabil în economia generală, deoarece oferă demonstrații clare și supoziții definite explicit și nu conduc, de regulă, la rezultate ambigue sau "ușor interpretabile". Conceptele economice generale se pot reprezenta printr-o matematică simplă și prin repoziționarea curbelor, fără a fi necesare cunoștințe avansate de matematică. Școala austriacă este de opinie că fiecare model care pornește de la o logică simplă, nu numai că nu ar fi necesar, ci chiar nepotrivit pentru analizele economice. În ultimii ani s-a observat o tendință crescătoare pentru cercetările din domeniul econometriei.

Domenii ale economiei generale
Microeconomia care cuprinde interrelațiile anumitor indivizi și firme. Organizarea din cadrul unei firme este subiectul economiei afacerilor.
Macroeconomia care consideră economia într-un context general, interdependențele dintre venit, ocupație și inflație.
În ultimii ani au existat permanent încercări de strângere a legăturilor între aceste două direcții de bază. În prezent domnește unitatea asupra faptului că analizele macroeconomice bune trebuie să se bazeze pe cunoștințele microeconomice existente.

În cadrul acestor domenii largi ale economiei generale se află domenii tematice specializate care acoperă un spectru larg al activităților umane..